Mirela Coman - Chance for Life

Libertate, mişcare, adrenalină, voie bună-toate aceste senzaţii minunate oferite de o maşinărie numită Bicicletă.

302 RON Donatii stranse
60.4% Complete
500 RON Target
5 Donatii
Vreau sa fac o donatie!

 

Numele meu este Mirela şi, printre multe alte pasiuni, bicicleta este lucrul care mă ajută să evadez din rutina zilnică şi care îmi face viaţa mult mai palpitantă.

Am descoperit acest hobby încă de mică când mergeam pe bicicleta părinţilor, dar nu am participat la o competiţie de acest gen, până când mi-a venit ideea că prin înscrierea la Maratonul de ciclism Prima Evadare, pot susţine o cauză.

Am ales Fundaţia Chance For Life şi proiectele lor minunate pentru a susţine copiii cu potenţial intelectual ridicat proveniţi din familii defavorizate.

Vino şi tu alături de mine şi împreună să susţinem aceşti copii talentaţi!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

in beneficiul

Chance for Life

Fundația CHANCE FOR LIFE este o organizație neguvernamentală care își propune dezvoltarea comunităților din România prin intermediul copiilor și tinerilor.

Bursa Chance for Life

Programul Bursa Chance for Life are ca beneficiari copii cu potențial intelectual ridicat proveniți din familii defavorizate social și/sau economic din Sectorul 6 și din Sulina, județul Tulcea. Acest program educațional urmărește să schimbe modurile tradiționale de abordare întâlnite în sistemul de învățământ obligatoriu și să îmbogățească nivelul de cunoștințe al elevilor la materiile de bază incluse în curriculum-ul școlar folosind diferite metode care au ca scop stimularea potențialului fiecărui copil. 

Prima Evadare ~ 2014

Prima Evadare este un concurs prietenos de ciclism cross country care își propune să deschidă sezonul maratoanelor MTB într-o versiune ușoară, fără diferențe de nivel. De câţiva ani a deve

5 Donatii

06 mai 2014
100 RON
28 apr 2014
15 apr 2014
15 apr 2014
Succes
14 apr 2014