Cel mai frumos cadou pentru mine e sa-i ajutam impreuna!
Andreea Pop Chance for Life
Mi-a placut mereu să ajut, dar simteam nevoia de o directie concreta astfel incat ajutorul meu sa fie cat mai eficient, si până acum 5 ani, când m-am alăturat Fundaţiei Chance for Life, acestă dorinţă a rămas neconcretizată. La acel moment trebuia să fac practică în cadrul Facultăţii de Asistenţă Socială, pe care am decis să o urmez în ideea de a mă dezvolta în zona socială şi a putea să mă implic în continuare în acest sector de activitate. Astfel, am bătut la uşa Chance for Life, despre care citisem pe internet, şi ei m-au primit cu o deschidere neaşteptată, întrebându-mă direct: "Ce îţi place cel mai mult să faci şi cu ce te-ai gândit să ne ajuţi?" Si asa a inceput colaborarea noastra, in tot acest timp care s-a scurs de atunci m-am bucurat de experiența de voluntariat pentru că am reușit să mă implic în diferite activități cu copiii inteligenți, părinții acestora sau cu alți voluntari ca și mine. Implicarea mea ca voluntar în susținerea copiilor cu potențial intelectual ridicat din proiectul ”Bursa Chance for Life” a fost rezonantă și a ajuns si în publicația ”Portret de voluntar” a celor de la ProVobis, unde am fost nominalizată de coordonatorul de voluntari al fundației la ediția a opta a evenimentului în anul 2015. A fost un motiv de bucurie atunci și unul și mai mare acum pentru că mă pregătesc să le fac o surpriză copiilor.
De-a lungul timpului, am avut alături oameni minunați, multe bucurii si realizări, iar acum, în pragul aniversării mele, vreau să îmi donez ziua de naștere pentru copii. Anul acesta in loc de cadouri din partea voastră vă invit să faceți o donație pentru copiii inteligenți, proveniți din familii defavorizate, de la Chance for Life. Împreună, îi putem ajuta să poată avea acces in continuare la această bursă care include:
- o masă caldă și supliment nustritiv zilnic;
- pregătire intensiva la limba română, limba franceză, limba engleză și matematică;
- cărți și manuale necesare studiului;
- activități special destinate dezvoltării abilității de a citi și comunica;
- tabere anuale locale și internaționale;
- investigații medicale complete;
- consiliere psihologică pentru toate problemele cu care se confruntă ș.a.
Am mare nevoie de susținerea voastră pentru a putea contribui la continuarea proiectului ”Bursa Chance for Life” și la oferirea unei educații de performanță pentru acești copii.
Așa că, eu îmi donez ziua pentru ei, iar tu poți face o donație să mă susții!
Îți mulțumesc că ești alături de mine și, dacă îți place ideea, îți poți dărui și tu ziua de naștere pe galantom.ro/daruiesteziuata.
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul