Our mission
Fundația CHANCE FOR LIFE este o organizație neguvernamentală care își propune dezvoltarea comunităților din România prin intermediul copiilor și tinerilor.
Prin campanii sociale și educaționale care provoacă oamenii să gândească diferit, prin programe care oferă suport emoțional și social pentru copii și tineri, Chance for Life formează spiritul civic al românilor, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a comunităților din țara noastră.
Programele Fundației Chance for Life sustin copiii cu potential intelectual ridicat proventiti din familii sarace, tineri seropozitivi cu dizabilitati
Projects
Programul Bursa Chance for Life are ca beneficiari copii cu potențial intelectual ridicat proveniți din familii defavorizate social și/sau economic din Sectorul 6 și din Sulina, județul Tulcea. Acest program educațional urmărește să schimbe modurile tradiționale de abordare întâlnite în sistemul de învățământ obligatoriu și să îmbogățească nivelul de cunoștințe al elevilor la materiile de bază incluse în curriculum-ul școlar folosind diferite metode care au ca scop stimularea potențialului fiecărui copil.
Raised:
13,585 RON
Supporters:
9
Donations:
140
Fundraising events

Volkswagen Bucharest Half Marathon ~ 2018
Benefiting:: Bursa Chance for Life
Bucharest Half Marathon este organizat de Asociația Bucharest Running Club în parteneriat cu Federația Română de Atletism și Primaria Municipiului București.
0 RON
Raised:
1
Supporters:

Maratonul din Atena ~ 2017
Benefiting:: Bursa Chance for Life
O cursa cu traditie, maratonul din Atena aniverseaza in 2017 a 35-a editie.
1,000 RON
Raised:
1
Supporters:

CHARITY QUIZ - Chance for life
Benefiting:: Bursa Chance for Life
0 RON
Raised:
0
Supporters:

Daruieste ziua ta ~ 2017
Benefiting:: Bursa Chance for Life
Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună.
30 RON
Raised:
3
Supporters:
Fundraising pages

Dorinta mea la 31 de ani
Acum un an, am decis sa-mi donez ziua de nastere. M-am bucurat sa vad ca prieteni, fosti colegi s-au alaturat cauzei si impreuna am putut sa-l ajutam

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea de nume
Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua numelui unei cauze dragi mie:educatiaCel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alătur

Imi daruiesc ziua de nastere cadou pentru mai multe zile de gatit Shaorma pentru copiii din Bursa Chance for Life
Salut! Numele meu este Manu si cam tot asa imi spun si prietenii. Povestea mea cu Chance for Life a inceput cu multa vreme in urma; pe atunci nu-mi

Un altfel de cadou
Anul acesta am ales sa imi daruiesc ziua unor copii care au nevoie mai mare de suport financiar. Si pentru ca daruind vei dobandi este un motto drag m

Cel mai frumos cadou de ziua mea este donația ta!
Bun găsit tuturor, Nimic nu este mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruies

A donation for children would be the best gift for my birthday/ O donație pentru copii va fi cel mai frumos cadou de ziua mea
Last year I “donated my birthday” and my friends and family very kindly donated a total of just over £500 to help provide nice birthdays to 20 se

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou pentru mine e sa-i ajutam impreuna!
Mi-a placut mereu să ajut, dar simteam nevoia de o directie concreta astfel incat ajutorul meu sa fie cat mai eficient, si până acum 5 ani, când m

Alerg sa implinesc visuri pentru copii
Încă de când eram mic, părinții mei donau toate hainele și jucăriile pe care eu nu le mai foloseam, unor centre de copii din București. Ei mi-

Ajuta-ma sa duc fericirea mai departe!
Tocmai ce am împlinit 30 de ani și, recapitulând câte s-au întâmplat în ultimele 12 luni, recunosc că nu putea să fie un an mai plin, mai fru

Eu sunt recunoscatoare pentru tot ce am. E randul lor sa zambeasca!
Cu mine viata a fost generoasa. Am tot ce imi puteam dori si mult peste: am o familie minunata, o fetita sanatoasa, un om de baza alaturi de care sa i